L'emigratu

Me truovu alla Germania ppelle spise,
mò è la festa e minne viegnu allu paise,
nu pizzutu me sentìa dintr'u core,
quannu Menzagustu u passava fore.

Mò chi mu puozzu permettere ringraziu Dio,
alla festa minne viegnu puru io,
curre trenu, curre cchiù forte,
che ru paise mio sientu già le botte.

La festa sta ppè cominciare,
er'io puru a tiempu vuogliu arrivare,
vuogliu abbrazzare tutt'i parienti,
e passare la festa assieme cuntienti,
e dde mangiare tutti in cumpagnia,
nu piattu chinu chinu re cuccia.

Nu beccheriellu e vinu casarulu,
ccunna nsalata frisca re tritrulu,
pue vuogliu jire pur'alle bancarelle
ppe virere i palluni e lle trumbettelle.

Ca me ricuordu quann'era guagliune,
ppe sordi nun m'aiu potutu accatare nu pallune,
mò chi c'è ncunu sordu re suvierchiu,
pellu pallune signu troppu viecchiu.

Cchi lurru, hann'appicciatu ogn'arcu,
na galleria e luci nsin'allu parcu.

Nu furmicaru fatt'e tanta gente,
c'un se potia caminare propri'e nente,
ma a mio nu pensieru puru me torna,
e vaiu ntr'a chiesa addue'a Maronna.

Ohi Maronna mia! tiegnu na smania,
ca pienzu ch'aie partere torna alla Germania,
te suppricu maronna chi n'aiutassi,
a fare ca ssa gente cchiu nunn'emigrassi.

Ppecchì nessunu se movissi du paise,
sìavissimu sicuru sulu e spise,
ppecchì avimu acqua, aria bona, tuttu naturale,
pperò! simu costretti sempre ar'emigrare.

Rinaldo Morrone, 1965

posted by Schloss Adler @ 14:15,

0 Comments:

Posta un commento

<< Home